Pregătire examen DELF B1 (adulți)

100,00 RON / curs

Pregătire examen DELF B1 (adulți)

Dumitru Georgiana
Dumitru Georgiana
Limba Franceză
Limba Franceză

0 / 5

0 recenzii | 0 studenți

Trimite mesaj
durata 90 minute
varsta 18 - 99 ani
studenti 1 - 3 studenți
Trimite mesaj

100,00 RON / curs

Înscrie-te la curs
Modul extensiv: aproximativ 170 de ore necesare de studiu (la curs sau individual) pentru a completa modulul.

Cursul va începe de îndată ce se înscriu doi doritori (pentru one-to-one vezi mentorat/coaching). Vom hotărî împreună ora exactă și zilele.

CUI se adresează cursul:
- celor care au terminat cu succes modulul A2 în orice centru de limbi străine/pe cont propriu
- celor care au petrecut timp într-o țară francofonă și care pot purta o conversație de bază, simplă în franceză
- celor care au studiat franceză în școala alături de un profesor dedicat și care au fost în contact cu limba franceză și în alte circumstanțe.

Înaintea începerii cursului aș dori să purtăm o scurtă conversație astfel încât să mă asigur că ambii cursanți au un nivel similar și că vor lucra eficient împreună.

OBIECTIVELE cursului:
- scopul acestui modul este să ne putem descurca aproape în orice situație atunci când călătorim într-o țară francofonă.
- vom putea purta conversații simple și coerente despre subiecte ce țin de pasiuni sau viață profesională.
- vom putea vorbi despre evenimente trecute sau planuri de viitor, vom putea explica și descrie proiecte, opinii.

ABORDARE:
- vom lucra patru competențe generale: înțelegere scrisă și orală + producere scrisă și orală.
- se dorește multă interacțiune, stilul exercițiilor va fi diversificat și vor fi integrate materiale audio-video.
- deși nu este obligatorie, se încurajează înscrierea la examenul DELF care este recunoscut global.

SUPORTURI de curs:
- vom urma firul roșu al unei metode de nivel B1.
- pentru a dinamiza exercițiile de gramatică și vocabular voi folosi diverse platforme digitale precum TV5Monde, LearningApps, Quizizz.
- în locul caietului fizic vom crea împreună un GoogleDoc unde atât cursanții cât și profesorul vor contribui, comenta, partaja.

Ca să ne cunoaștem și să clarificăm orice nelămuriri: 0720640865.

Urmatoarele date disponibile:

Miercuri | 08 Feb. 2023 la 18:00 Miercuri | 15 Feb. 2023 la 18:00

Alte cursuri predate

Modul extensiv: aproximativ 60 de ore necesare de studiu (la curs sau individual) pentru a completa modulul. Cursul va începe de îndată ce s-au înscris doi doritori (pentru one-to-one vezi …
Modul extensiv: aproximativ 60 de ore necesare de studiu (la curs sau individual) pentru a completa modulul. Cursul va începe de îndată ce s-au înscris doi doritori (pentru one-to-one vezi …
Modul extensiv: aproximativ 100 de ore necesare de studiu (la curs sau individual) pentru a completa modulul A2. Cursul va începe de îndată ce se înscriu doi doritori (pentru one-to-one …

Despre profesor

Dumitru Georgiana

Dumitru Georgiana

Dumitru Georgiana

Coucou!
Eu sunt Georgiana, un om simplu care iubește câinii, marea, lecturile care schimbă viziuni și oamenii curioși.

Crezul meu profesional:
Sunt o persoană dinamică, deschisă iar pentru mine experiența de predare a unei limbi străine ar trebui să meargă dincolo de rezolvarea unor exerciții punctuale de gramatică sau vocabular. Consider că însușirea unei limbi străine reprezintă în primul rând asimilarea unor competențe lingvistice în mod activ, deci asta implică multe jocuri de rol, spontaneitate, greșeli binecuvântate și perseverență.

Experiența mea:
După un timp petrecut în domeniile Suport clienți și Achiziții (lucrând cu engleza, franceza și spaniola) am început să predau în cadrul Institutului Francez din Cluj, unde am pregătit adolescenți și adulți pentru examenele DELF. Mai târziu m-am mutat în București pentru a preda într-o școală Cambridge. Aici am lucrat cu adolescenții pentru examenele Cambridge IGCSE French. În prezent lucrez free-lance iar majoritatea cursurilor mele sunt destinate angajaților care urmează să lucreze cu persoane francofone.

Eu și limba franceză:
Mă simt obligată să menționez și eu veșnicul îndemn „o limbă străină deschide porți”, dar voi face asta împărtășind experiența mea cu această limbă.
În anii de școală trebuie să recunosc că nu simțeam o pasiune evidentă pentru franceză, fiind mai degrabă conectată cu engleza și ascultând cu încântare spaniolă.
Am început studiul asiduu al francezei în liceu, pe cont propriu, când am hotărât că vreau sa promovez examenele DELF. La facultate am cunoscut profesori care m-au convins că meseria de profesor poate fi mai mult decât ce văzusem până atunci, eveniment care a deschis în mintea mea niște eventualități.
În prezent, admirația mea pentru franceză se datorează în primul rând vigorii culturale pe care o poartă această limbă: idei, filme, muzică, canale youtube valoroase, documentare și reportaje din toată lumea, pentru toată lumea. Pot spune că limba franceză mi-a deschis nu o ușă, ci mai multe ferestre astfel încât mintea mea să ia cât mai mult aer proaspăt.

Dacă și tu crezi că limba franceză are multe de oferit, sper să ne cunoaștem în curând.

À plus!

Vezi profilul profesorului

Subiecte predate
Limba Franceză

Nu ai găsit ce căutai?

Poate nu ai găsit incă ce căutai. Îți sugerăm să te întorci la
pagina de căutare și să-i mai dai o șansă.

Caută alt curs Săgeată
elev